Traseul vizitabil are 250 m lungime si cuprinde cheile Ordancusii, apoi urmeaza o grota spatioasa, loc de popas. 50 m mai sus se afla o punte de lemn ce ne conduce peste o cascada de travertin galben, spalat de apele unui parau. Se patrunde printr-un portal de 15 m inaltime, avand o arhitectura gotica – tavanul in forma de ogiva. Se coboara intr-o sala spatioasa ce se inunda in viituri, apoi se urca intr-o galerie superioara ce ofera o priveliste de ansamblu asupra Salii Mari si a Portalului.

Administrarea obiectivului se face de catre Primaria din Garda ce asigura un ghid si percepe o taxa de intrare.

Peştera Poarta lui Ionele este situata pe teritoriul Comunei comunei Garda de Sus, judetul Alba, in Muntii Bihorului, in versantul drept al Vaii Ordancuşa, la o altitudine de 800 m, in calcare triasice. Se poate ajunge la ea prin Valea Ariesului, din comuna Garda de Sus, urmand cale de 2,5 km drumul forestier ce porneste din centrul comunei spre Pestera Scarisoara pe Valea Ordancusa 46°28′01″N 22°50′17″E / 46.46694, 22.83806

Pestera este semnalată de J. Vass inca din 1857, iar în 1921 este cercetata de P. Chappuis, R. Jeannel si Emil Racovita.

In anul 1986 in timpul filmărilor pentru lung metrajul Flacari pe comori in regia lui Nicolae Mărgineanu, cascadorul speolog Viorel Roru Ludusan explorează a doua intrare in pesteră, un aven care debusază in galeria principala in zona intrarii. In film a fost introdusa o secventă din acest loc.

In anul 1988, in timpul explorarilor din pestera vecina, Zgurasti, membrii Alpin Speo Club Polaris Blaj, la o tura de incalzire se catara pe un horn din finalul pesterii si descopera Galeria Superioara. Cu aceata ocazie Viorel Ludusan realizeaza o harta detailata a pesterii.

In anul 1989, tot ei realizeaza amenajarea turistica a pesterii.

Peştera Poarta lui Ionele este locul in care ies la lumină apele ce se pierd în ponoarele si dolinele de pe valea oarbă dintre Iapa (Dealul Frumos) si cătunul Mununa. Această a fost dovedită de colorările cu fluoresceină. facute de speologii clujeni. Este aceiaşi apă ce trece prin Peştera-aven Gheţarul de sub Zgurăşti care se gaseste la 130 m. distantă. Colorarile cu fluoresceină făcute de Clubul Polaris în finalul activului din Zgurăşti au aparut în Poarta lui Ionele după 24 de ore, confirmând legatura dintre ele, dar şi viteza extrem de mica de curgere a apei datorată imenselor lacuri în care staţionează. Apa saturată cu calcar dizolvat precipită pe distanţa dintre peşteră şi varsarea în Ordincuşa, 150 m mai jos şi formează frumoase cascade de travertinşi gururi.

Intrarea în peşteră se face printr-un portal înalt de 15 m. După primii 10 m, coborând panta de grohotiş întâlnim izbucul sub peretele stâng activ tot timpul anului. La 50 m de la intrare, galeria peşterii coteşte în unghi drept la stânga. Urmează o săritoare care se urcă uşor datorită aderenţei podelei, care este în fapt un perete vechi de gur. Galeria e foarte înaltă, 32 m. Peştera îşi pastrează profilul avand podeaua acoperită de pietriş sau bazine de tip gur. Dupa 20 m apare un nou cot de 90° la stânga. În fundul galeriei se coboară spre fundul unui lac periodic, de obicei sec. La ploi puternice sau topirea zăpezii pe aici apare un puternic curent de apă care inundă întreaga podea a peşterii de la acest nivel.

Daca la ultimul cot excaladăm marele dom de pe partea dreapă, dupa 12 m. ajungem în galeria superioră. Este mult mai strâmtă şi urcă în trepte. Găsim şi câteva formaţiuni modeste, stalctite, stalacmite, scurgeri parietale.

În peştera se află araneide troglobionte (Nesticus spelaeus), Miniopterus Schreibersii şi copepode.

După descoperirea Galeriei Superiore, Viorel Luduşan organizează amenajarea peşterii în scopuri turistice. Participă, pe langâ membrii clubului şi speologi independenţi sau turişti montani. Lucrările se execută între 1 şi 31 august 1989 simultan cu ultima mare explorare din Zgurăşti. Este instalată o punte peste cascadele de travertin apoi o potecă de acces pe partea stangă până sub grohotişul de la gura peşterii.

Pe grohotiş se toarnă din beton o scară, cea mai grea operatiune. Betonul era adus de un trust de construcţii gata amestecat şi trebiua încărcat în raniţe militare şi dus în spate pe panta de grogotiş. În peşteră s-au instalat scări de lemn la cele două săritori.

De reţinut faptul că întreaga sumă de bani necesară pentru materiale, beton, fier beton, scândură, grinzi, plus banii necesari pentru hrana speologilor constructori au fost obţinuţi din donaţile turiştilor care în trecere spre Scarisoara se opreau să vadă şi cum se amenajază peştera Poarta lui Ionele. După 1990 peştera este administrată de Clubul Sfinx din Gârda de Sus.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Pe%C8%99tera_Poarta_lui_Ionele

Pestere Ursilor a fost descoperita in anul 1975, pe o cariera de calcar de catre minerul Curta Traian. In 1980 pestera a fost oficial deschisa turistilor, fiind amenajata conform standardelor europene, amenajari atent supravegheate de speologul Emil Racovita.

Pestera este amenajata pe doua nivele: cel inferior, inaccesibil publicul, fiind o rezervatie stiintifica; nivelul superior este cel vizitat si are o lungime de 850 m, fiind integral electrificat. Dupa intrare se parcurge Galeria Oaselor – oase de urs de caverna, care au fost prinsi la hibernat in aceasta pestera. Dupa 150 m se desprind doua galerii: Galeria Racovita (un palat subpamantean de 10-15m latime si inaltime, cu formatiuni de calcit – candelabre, cascade impietrite- mici lacuri, stalactite ce vibreaza la cele mai intense sunete) si Galeria Lumanarilor (formatiuni de tip lumare).

Vizita dureaza 30-45 min si temperatura este destul de joasa (10 grade Celsius).

Cei pasionati de fotografiere si filmare vor plati o taxa suplimentara.

Programul de vizitare – tot timpul anului – zilnic intre orele 10-17, luni inchis.